Iubire in 2 cuvinte

Pagini: 1

Moderat de Nina, Senpai?!^^

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 1. Inceteaza cu santajul!

Lumini... Scena... Reflectoare... Public... Muzica... SPECTACOL.

Aceeasi rutina de un an incoace.. oare cand se va termina totul? sau mai bine zis... vreau sa se termine? Nici eu nu ami stiu. Microfonul imi e poate inca singurul prieten. Aceeasi scena pe care am invatt-o pe de rost.Cantecele sa mai aline doar din durerea ce o port inca in mine. Ma simt stingher, chiar intre prieteni... gandul imi zboara din nou si din nou... departe... Ma trezesc ca dintr-un vis auzind vocea basistului rasunandu-mi in urechi. Nu mai eram de mult atent la cantec... Dar noroc ca mi-am revenit rapid si nu s-a prea simtit acea pierdere.
Cobor dupa scena putin ametit si fara sa-mi dau seama ce se intampla cu mine. Ma asez pe un scaun oftand lung. De ce incurcasem versurile? De ce? Chiar daca nu se prea simtise aveam cearta eu cu mine insumi... Nu suportam sa gresesc.
Dupa cateva minute simt o mana calda atingandu-ma pe umar si Allan se lasa jos, sarutandu-ma pe frunte. Mi-am pus mana peste a lui, indepartandui-o rapid si mi-am ridicat privirea spre el.
-De ce mai incerci? Oricum ma simt si rau...
-Vrei sa te ajut sa te simti mai bine? imi zice cu un zambet fals, mai mult pervers decat acel zambet prietenesc de care il stiam eu in stare.
Se apleaca sa ma sarute pe buze, insa imi intorc privirea in alta parte, ignorandu-l.
-Nu Allan... Nu, te rog... Nu vezi ca e in zadar? Cand vei inceta cu aceste santaje si vei intelege odata pentru totdeauna ca nu voi aceepta sa fiu in veci cu tine? Suntem amandoi baieti, ce naiba?
-Si ce? imi zice pe un ton calm, care mai mult ma face sa ma sperii de el... Nu stii zicala? Sa nu zici niciodata ,,niciodata''. Cine stie...
-Uite eu stiu ca asa e si asa va fi si punct.
Ma ridic si las microfonul pe scaun, strangandu-mi lucrurile. Allan se ridica si el si ma prinde imediat de mana, impingandu-ma pana pe peretele din spatele meu, punandu-mi mana pe sub tricou. Numai puteam spune nimic, ma zbateam in zadar. Nu mai era nimeni in camera care ar putea sa ma ajute. As fi tipat degeaba... si nici el nu parea ca ar fi vrut sa imi dea drumul. Imi pun mainile pe pieptul lui, incercand sa il imping. Apoi realizez brusc... are mult mai multa putere ca mine, ce ma mai chinui atata? Imi las bratele sa cada pe langa corp moment in care profita de neatentia mea si isi uneste buzele cu ale mele intr-un sarut lung. Saruta bine, nu aveam ce comenta... Dar nu aveam de gand sa dau semne de slabiciune nici macar pentru o clipa.
-Allan... nu... am putut spune respirand greu dupa ce mi-a dat drumul.
-Taylor... de ce nu? Stii doar ca te iubesc...
-Da, stiu si chiar nu vreau sa te aud spunand in fiecare minut asta. Te urasc Allan, te urasc! Poate am incercat la inceput sa simt ceva pentru tine, chiar daca nu iubire, dar asta le-a pus capac la toate. Am plecat!
In acel moment se aude usa deschizandu-se si reusesc sa scap din stransoare lui, iesind direct pe usa, aproape plangand...

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 2. Nu te poti ascunde de mine...

-Allan,ce naiba ai facut iar?
-Cum adica iar? Liam, ai patit ceva sau ce? Ii arunc o privire mai mult furioasa pentru ceea ce facuse si ma asez pe canapeaua de langa mine, oftand lung si inchizand ochii.
-Eu nu am patit nimic, dar vad ca desteptul din fata mea... da. Ai innebunit deabinelea, dragul meu prieten. De ce il sperii asa? Stii doar ca nu ii poti face nimic, de ce mai continui cu santajul?
-Nu ii pot face nimic? Ce? Cred ca glumesti. Il iubesc, Liam, il iubesc si as face orice... nu imi pot termina fraza ca ma trezesc cu o palma peste fata. Asta pentru ce a fost?
-Trezirea, baiete! Ai uitat in ce pozitie te afli sau ce? E un copil inca, Esti mai mare decat el si tu ar trebui sa fii cel cu picioarele pe pamant. Dar vad ca de adta asta e invers. Te-a innebunit de tot iubirea asta copilareasca.
-Dar de unde stii tu ca e copilareasca?
-Revino-ti la realitate, Allan, sau vom avea nevoie de alt basist. Sunteti amandoi baieti, si mai ales baieti cu capul pe umeri inca, ce dracu? Nu te poti abtine? Cauta-ti o jucarie in alta parte si lasa-l pe el in pace. Taylor nu e si nu va fi niciodata ca tine.
-Dar eu nu vreau sa fie ca mine, tocmai diferentele astea il apropie mai mult de mine... ma mai trezesc cu una peste fata.
-Sa nu te arda pacatul sa mai intrebi pentru ce e asta. Macar... du-te dupa el ca cine stie pe unde e acum. Imi zice inainte sa plece.
Ca de obicei, ii ignoram cuvintele. Nu-mi prea pasa. Dar oare.. puteam fi asa de prost sa nu-mi pese nici macar de Taylor? M-am ridicat si mi-am luat geaca din cuier, iesind afara. Incepuse ploaia si eu nici macar nu stiam ce caut si unde... La ce nebun era vocalistul nostru nu m-ar fi mirat sa nu il gasesc. Scutur putin din cap sa imi alung orice gand. Puteam macar spera ca va fi pe undeva prin apropiere. Nu putea ajunge asa de departe... cred... Privesc putin in jur si ma urc in masina, mergand incet [ceea ce nu facusem in viata mea], in speranta ca il voi gasi rapid. Dar orele treceau si nici urma de el. Unde se putea duce asa de repede? Imi sprijin capul in maini deasupra volanului, fiind gata sa renunt cand...
Ceva mi-a sarit in ochi. Un baiat cam de inaltimea lui mergea singur pe strada in ploaia asta. Mda... frumos face si el cateodata... Deschid portiera masinii si ma apropii de el.
-Taylor, hai... de ce imi faci asta?
-Pentru ca esti un prost, Allan, un prost si nimic mai mult! Hai, am acceptat santajurile tale, am acceptat cand imi spuneai ca ma iubesti, dar asta e prea de tot! Ma omori cu zile, asta faci.
Il prind de mana si ii intorc privirea spre mine. Aceeasi ochi plansi ca atunci cand il cunoscusem.
-Vino acasa si mai discutam.
-Nu, discutia asta se incheie aici si punct! Nu am chef de cearta acum asa ca lasa-ma, spune smucindu-si mana din a mea.
Nu mai suport sa il vad asa si il trag de mana, urcandu-l fortat in masina pe bancheta din spate. Ma durea sa il iau asa, dar acum chiar ma calcase pe nervi rau de tot, asa ca nu ma mai interesa ce fac, ce zic sau mai rau... nu ma mai interesa ce se intampla cu el. Pornesc masina in mare graba, aproape sa fac accident.

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 3. Labele jos de pe mine!

-Allan, mai incet, o sa faci accident! Si spre deosebire de tine eu nu vreau sa ajung la spital asa repede... Ai drum liber daca vrei asta, dar eu am plecat... atat am reusit sa zic, incercand sa deschid portiera cand ajungem in fata unui semafor, dar in zadar. Deja mersese prea departe. Deschide acum!
-Nu.
-Ce ai zis?
-Ce ai auzit prea bine... nu... zice pe acelasi ton calm si imi arunca o privirea perversa, dar in acelasi timp aceeasi aura calma pe care o emana el de fiecare data. Nu mai stiu ce sa zic si ma trantesc pe spate, fara sa-i mai raspund. Era ciudat pentru mine ca faceam asta, de obicei imi placea sa ii dau replica, mai ales cand il enervam. Si mai mult pentru ca reuseam... Cateva minute de liniste in care se aude numai turatia motorului. Ce cautam eu defapt in aceeasi masina cu el? Nici eu nu stiam... Ba da, stiam. Allan de vina. El ma trasese de mana pana aici. Ma simteam penibil incercand sa scap cat mai rapid de el.
Mai incerc o data portiera, dar e inchisa. Nu mai aveam nicio speranta... Masina face cateva ocoluri (nici eu nu am inteles de ce) si se opreste in fata casei lui Allan.
-Prostule! Ce dracu faci? Du-ma acasa... zic mai mult printre dinti, vrand sa ii dau o palma. Dar cum el mai puternic si mai rapid ca mine nu am avut nicio sansa... Cine oare m-a pus sa ma imprietenesc cu desteptul asta? Sau daca ma gandesc mai bine... cine l-a adus in trupa? Daca ma mai facea sa tip mult adio concert maine... Pa si pusi, sa se descurce fara mine.
-Mai tarziu, acum vino.
-Unde sa vin? La drac in praznic sau unde? Ca deja ma scoti din sarite... Ma faci sa tip si stii ca nu-mi place! Stii ce? Poate ma enervez si cu mine ai terminat-o, adio concert, adio tot, crezi ca imi e asa de greu?
In ciuda a tot ce i-am zis m-am lasat totusi tarat de mana pana in casa. Nu i-am mai zis nimic, nu am vrut sa ma pun rau cu el... nu din prima. Inca mai e timp. Si oricum, nu scapa el viu din mainile mele daca acele santajuri ajung mai departe decat au ajuns acum. M-am indreptat spre sufragerie si m-am trantit pe canapea fara a-mi mai pasa ca sunt ud sau ca sunt la el acasa... Nu mai gandea limpede la ora asta deci... Cine stie cum se termina. La ce minte, bolnava de-a dreptul pot zice, are tampitul asta din fata mea, nu ma mai mira absolut nimic. Iau telecomanda si incep sa mut haotic canalele. Deja ma deranja ca sunt la el acasa, acum trebuia sa nu am nici la ce ma uita la televizor? Hai ca asta e prea detot.
-Si ramai asa ud? Nu vrei niste haine sa te schimbi?
-Stii ce vreau, de ce mai pui intrebari destea idioate ca ma tampesti si pe mine de tot, zic lasand pe un canal de muzica si trantind telecomanda undeva pe canapea.
-Hm... sa ne gandim... oare ce vrei? spune cu un ranjet prostesc pe fata, apropiindu-se de mine si asezandu-se pe canapea, continuand cu acelasi ras pervers pe cere il uram atata. Ma dau cat mai departe de el, dar nu reusesc. Ma ridic si ma asez in fata lui, punandu-mi mainile in san.
-Pervers incurabil... Sa plec. Ce as putea oare vrea eu acum de la tine? Mda.. ce intrebari pun si eu... De parca nu stiu ce te duce mintea pe tine. Dar sa stii ca nu sunt copil mic, da-mi cheile de la masina, am plecat si singur, zic intinzandu-i mana, asteptand sa primesc ceea ce cerusem. Nu aveam carnet de conducere, deabia implinisem 17 ani, dar ce ma ami interesa acum? Vroiam doar sa plec, restul nu mai conta.
In acel moment ma simt tras de mana si trantit de canapea, iar Allan imi prinde mainile. In zadar incerc sa il imping sau sa scap de sub el. Imi intorc privirea in alta parte.Imediat ii simt buzele peste ale mele, iar limba lui strecurandu-se in lacasul umed, insa nu aveam sa ii continui jocul.
-La... sa-ma... Am reusit sa spun cand si-a dat seama ca in zadar mai incearca acel sarut cu mine. Stia ca niciodata nu aveam sa accept ceea ce zice sau ceea ce face si asta il facea sa continue si sa ma enerveze mai tare.
-Si daca nu te las ce-mi faci? Ramasesem uimit de raspunsul lui. Cum naiba putea fi asa de calm mereu? Ma si enerva deja. Oricum... cum crezi ca poti pleca de aici? Nici macar nu ai carnet, mi-e si frica sa intreb daca stii sa conduci.
-Atunci nu mai intreba si labele jos de pe mine!
-Hm... sa vedem... nu? Uita-te la mine, Taylor, acum nu mai suntem pe scena, nu tu faci regulile. Acum joci dupa regulile mele...
Deja incepea sa ma sperie din ce in ce mai mult si asta nu-mi prea placea. De cand devenisem eu jucaria lui? Mai aveam putin si ii trageam o palma pete fata, numai ca sa inceteze, dar incercam sa ma calmez pe cat posibil...

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 4. Iubirea nu inseamna durere

Ma lasasem putin dus de val... Dar doar nu oi avea de gand sa ma opresc acum. Il asteptasem destul, imi facusem destui nervi cu el, deci era in zadar sa incerc sa ma mai abtin acum. Imi pun mana pe sub tricoul lui, prinzandu-i barbia cu mana libera si sarutandu-l lung, in ciuda impotrivirilor lui. Nu mai scapa acum nici sa ma roage...
Trag incet de materialul tricoului sau, reusind sa il scot. Nu mai stiam de mine, nu stiam ce fac sau ce ar trebui sa fac... Se vedea ca daca i-as da drumul ar zbughi-o imediat pe usa si nu aveam de gand sa pierd sansa asta. Imi scot rapid tricoul de pe mine, plimbandu-mi mainile pe abdomenul lui, sarutandu-l bland pe gat, continuandu-mi drumul cu limba pe pieptul lui.
-P... Prostule! Opreste-te!
-Hm... sa ne gandim... nu? Te-am asteptat prea mult... Te-am asteptat mult prea mult timp sa iti dai seama daca ma iubesti sau nu ca sa ma mai pot opri atat. Te iubesc, Taylor, te iubesc si nimic nu va sta in calea noastra.
-Allan, prostule, da-te de pe mine! zice incercand sa ma impinga, punandu-si mainile pe pieptul meu. Nu te iubesc si nu te voi iubi niciodata!
-Hm... asta o mai vedem noi.
Imi plimb mana din ce in ce mai jos pe corpul lui, desfacandu-i usor slitul la pantaloni si strangand usor, facandu-l sa scoata gemete infundate. Imi plimb in continuare mana pe piciorul lui, tragand incet de pantaloni pana scap si de ei. Ar fi vrut sa ma opresc, sa il las sa plece, se vedea pe fata lui, dar nu aveam de gand sa fac asta... nu inca... Inainte sa poate zice ceva ii acaparez buzele intr-un sarut lung, limba mea cautand-o pe a lui intr-un joc frenetic... Vede ca nu mai poate face nimic si isi lasa mainile pe langa corp, renuntand. Imi pun mana pe obrazul lui trandafiriu, fortandu-l sa ma priveasca.
-Nu iti vreau raul, Taylor, intelege asta...
-Atunci de ce nu ma lasi pur si simplu sa plec?
-Pentru ca nu pot, nu intelegi? Nu vreau sa te pierd...
-Dar nu ma pierzi, desteptule! imi zice si, spre surprinderea mea, se ridica si isi pune mainile in jurul gatului meu, apropiindu-si fata de a mea. Nu l-am vazut niciodata asa si incepea oarecum sa ma sperie din ce in ce mai mult. Dar aveam de gand sa profit putin de pe urma acestei ,,schimbari'' a lui. Il iau in brate si deschid incet usa dormitorului, asezandu-l pe suprafata moale a patului. Imi dau si eu blugii jos odata cu boxerii, reluandu-mi pozitia deasupra lui si sarutandu-l incet pe abdomen, tragand de materialul boxerilor lui. Inainte sa pot face ceva isi pune mana peste a mea, oprindu-ma. Revin la nivelul fetei lui, sarutandu-l apasat pe frunte.
-Nu are de ce sa-ti fie frica...
-Nu stiu, Allan... Pur si simplu nu stiu. E bine ce facem?
Imi mai lipesc o data buzele de fruntea lui, zambindu-i cald si protector.
-Daca vrei, ma opresc aici. E de ajuns sa mi-o ceri.
Nici nu mai stiam ce zic, imi pusesem in minte sa nu ma las prada vorbelor lui, dar uite ca o facusem. Si nu mai era cale de intoarcere. Nu mai era acelasi Taylor, il puteam simti pana si doar din voce. Nu stiu ce se intampla cu el... Dar incepea sa imi placa. Cum nu am primit niciun raspuns m-am lasat pagubas. Nu vroiam sa il oblig. Avea acea inocenta in privire care ma facea sa vreau sa il am numai pentru mine, dar totusi nu puteam sa ma ating de el... Ma dau jos de pe el si ma asez pe marginea patului pentru cateva minute, apoi ma ridic si ma indrept spre usa, luandu-mi hainele de pe jos.
Oricum, aveam de gand doar sa il necajesc putin. Ma tineam de cuvant, nu il voi lasa sa plece asa usor.
Dupa cateva minute se aude usa in spatele meu si el iese. Incepea sa imi placa... Il prind rapid de mana si il trantesc de perete, facandu-l sa scape hainele pe care le tine in mana, jos.
-Allan... Da-mi drumul, vreau sa plec!
-Cum asa, dulceata? Asa de rapid terminam petrecerea? Tot nu am auzit ce vroiam sa aud. Am spus ca nu te las sa pleci pana nu aud un ,,Te iubesc'' clar iesind din gura ta. Nu sunt prost si nici nu ma fac.
-Bine... Asta vrei? Te iubesc, mama... Atata zic. Pe tine nu te voi iubi niciodata, prost incapatanat ce esti!
Imi las incet mana pe spatele lui, scapand de boxerii pe care ii purta, presand usor cu un deget locul stramt dintre picioarele lui, facandu-l sa scape un geamat infundat.
-Allan... eu... te rog... a reusit sa zica intr-un final, strangandu-ma de maini.
Hm... Imi cam place sa ma joc asa cu el. Il iau in brate si il duc inapoi in dormitor, prinzandu-l de maini si desfacandu-i picioarele, pozitionandu-ma intre ele. Il patrund incet, dar ma opresc auzind cateva gemete care aduceau mai mult a tipat. Nu vroiam sa il ranesc...
-Allan... Te rog... Opreste-te...
-Nu pot, dulceata. Iarta-ma, dar nu pot... spun cu o urma de tristete in glas.
-Allan... Doare...
-Incerc sa fac sa nu mai doara... Probabil il minteam dar nu aveam alta solutie. Asa ca am continuat, ignorand probabil rugamintile lui. Nu ma mai puteam gandi la multe acum. Am inceput cu miscari lente, dar cat incercam sa nu il ranesc cu atata o faceam mai mult.
Am renuntat la un moment dat si m-am intors, lasandu-l pe el deasupra.
-Incearca tu, bine? ii soptesc incet la ureche.
-Eu? Eu nu pot face asa ceva. Deja ma tii aici impotriva vointei mele, nu ti-e de ajuns?
-Pai asa vei sti cand sa te opresti...
Se vedea de pe fata lui ca nu poate... Intr-un final mi-am pus mainile pe soldurile lui, indemnandu-l sa continue ce incepusem eu. M-a pozitionat exact sub el, lasandu-l sa faca ce vrea. Il durea, se vedea, dar nu avea cum sa se opreasca acum... Pana la urma am reusit sa il aduc pana la jumate, dar mai mult nu mai putea. As fi vrut sa il las in pace, dar am impins incet pe soldurile lui. Si-a lasat capul pe pieptul meu, scapandu-i cateva lacrimi care s-au pierdut incet pe pieptul meu. L-am sarutat apasat, apoi m-am intors odata cu el.
M-am sprijinit in maini deasupra lui, muscand usor de pielea de la pieptul lui, lasandu-i semne rosiatice, apoi plimbandu-mi buzele pe unul dintre mugurii lui intariti. Mi-am lasat mana din ce in ce mai jos, plimbandu-mi-o pe organul lui intarit. Am iesit din el exact inainte sa ma eliberez in acelasi timp cu dulceata de sub mine. M-am asezat langa el, respirand destul de greu, sarutandu-l pe frunte, protector.
-Ai... mintit... il aud deodata spunand si imi intorc privirea spre el.
-In legatura cu ce?
-Ai zis ca o sa faci sa nu doara...
-Iarta-ma... am spus si l-am mai sarutat o data pe frunte inainte sa adoarma in bratele mele...

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 5. Durere, uitare, durere

Durere... suferinta... batjocura... durere, durere, durere... Oare cat poate indura un om?

Soarele strabate incet camera de la un colt la altul. Ce s-a intamplat? Sau mai bine zis ce nu s-a intamplat, ca sa nu mai pun intrebari idioate cand stiu ce ii poate pielea lui Allan. Dar... Oare chiar stiu? Nu ar trebui mai bine sa imi pun intrebarea... Oare cat de bine il cunosc? E ciudat... Atatia ani de lucru impreuna cu basistul si tot nu il cunosc indeajuns?
Deschid incet ochii, dar brusc o durere de cap ma face sa ii inchid la loc. Doare... si se pare ca la fel e tot corpul. Imi duc o mana la frunte, incercand din nou sa ma ridic. Insa inainte sa reusesc usa se tranteste cu putere de perete si apare Allan cu o tava in mana.
-Te-ai trezit deja, dulceata?
-Dul... ce?
-D-u-l-c-e-a-t-a, ai auzit prea bine. Aseara iti placea, sa nu zici ca ai uitat...
-Nu mai visa cai verzi pe pereti si zi-mi mai repede ce dracu' ai facut de ma doare spatele in halul asta!
-Ti-am zis. De ce ma pui sa repet?
-Uite-asa pentru ca nu te cred. Acum inca mai astept un raspuns. Deci?
-Deci... asteapta, cine te opreste? Eu unul in niciun caz.
Ma enervase la culme deja cu comportamentul lui de copil alintat. Cine se credea? Ma rog, nu ca m-as fi putut astepta la altceva de la el...
-Hm... Te doare spatele, ce e asa de greu de ghicit, trebuie sa explic ca la copii mici?
-Cam da!
-Oooof... In fine... uite, erai virgin, cum dracu' vroiai sate simti acum? Mai vrei o partida sau de ce intrebi?
Raman uimit de cuvitele lui. Eu... am facut sex... si mai ales... cu el?? Pe asta chiar nu o cred. Sau poate... Nu, nu eram beat, nici macar nu pusesem gura pe bautura, iar de fumat, nu fumam ca sa zic ca ar fi avut totusi si cea mai mica legatura.
-Du-te si te-mpusca!
-Si daca nu vreau?
-Fa in asa fel sa vrei!
-Pai nu prea stiu cum... poate imi zici tu? Sau si mai bine... imi arati?
Afiseaza din nou acelasi zambet stupid specific lui pe fata in timp ce se apropie cu pasi marunti de mine. In acel moment uitasem de toate, de durere, de nervi, m-am ridicat din pat si i-am dat una peste mana, facandu-l sa scape tava. Mi-am luat rapid boxerii de mine si restul hainelor in mana si am iesit pe usa fara a-i mai da nicio explicatie.
-Taylor... eu... [spune in timp ce priveste lung hartia ce ii ramasese in mana

*mai devreme in acea dimineata... [din perspectiva lui Allan]

... Ma trezesc putin somnoros... Taylor inca dormea cu capul pe pieptul meu. Il sarut incet pe frunte si ma ridic din pat, coborand in bucatarie cu gandul sa ii pregatesc micul-dejun. Dar inainte sa pot face ceva aud soneria. Ce dracu'... cat e ceasul? Niste pasi, lacrimi, urmate de alte trei batai in usa.
Incerc sa deschid cat de repede pot ca sa nu se trezeasca vocalistul. In fata mea apare o doamna in doliu, cu ochii plini de lacrimi.
-Cine...
Inainte sa mai pot zice ceva sau sa imi pot da seama de ce fac fuge, disparand imediat. Incerc sa imi revin. Cine era? Si mai ales ce vroia? Imi privesc mana, in care se afla o mica bucata de hartie. O citesc si recitesc de cateva ori pana sa ii dau seama despre ce e vorba.

,,Taylor...
Nu stiu cum sa iti zic asta fara sa sune asa de dureros, poate fara sens ca acum. Incerc sa imi adun cuvintele, sa nu te fac sa suferi asa de tare, dar nu pot. Toate fug de mine dupa cele intamplate. Iarta-ma ca iti zic asta, dar... Tatal tau a murit... aseara din cauza bauturii...
Iarta-ma ca afli asta si mai ales de la mine. Stiu ca ma urasti, nu am inteles de ce, dar nici nu ma chinui sa inteleg, tu iti alegi drumul in viata.

Doar... Iarta-ma...
Chelone''

Chiar si asa, de cate ori o citisem, inca nu realizam ce vrea sa zica. Sau poate nu vroiam... Biletul nu imi era dresat mie, deci trebuia sa gasesc o cale sa i-l dau lui Taylor fara prea multe intrebari. N-as fi vrut sa il fac sa sufere, dar trebuia sa afle acum, cat mai devreme si de la mine. Nu mi-as fi iertat-o niciodata daca afla de la altcineva ca eu stiam de mult si nu i-am zis nimic.
Oftez in timp ce ma intorc spre bucatarie sa ii pregatesc ceva de mancare si sa ma gandesc cum ii voi da biletul.[/i]*

Ii auzeam vocea... Inca o mai auzeam rasunand in fiecare coltisor al mintii mele. Fragmente din seara trecuta incepusera sa se lege, sa se contureze... Durea numai cand ma gandeam ce se intamplase, durea ca Allan era cel care imi putuse face asa ceva. Tineam la el mai mult ca la... sau tinusem. Trebuia sa mi-l scot din minte acum daca nu vroiam sa sufar mai mult.
Incercasem pana acum orice cale sa scap de basist, inafara de... moarte. Dar nici chiar asa de nebun nu eram.
Brusc, sirul gandurilor imi este intrerupt de o mana calda ce ma opreste in fata usii.
-Ce naiba mai... vrei...?! Dau de privirea lui... Allan?! Nici nu-l mai recunosc. In ochi i e citeste regret si bunatate. Ha, cred ca deja delirez... E prea ciudat sa fie real.
-...Eu...
Fara sa termin fraza imi pune in mana un biletel.
-Ai chef de glume sau ce?
-Nu... Taylor, iarta-ma, doar... citeste.
Eram absolut sigur ca si bate joc de mine, ca glumeste, din cate il stiam eu.Dar... nu era asa... Am incercat sa citesc printre randuri la inceput, dar totul mi se parea o gluma inca. Am citit apoi incet, cu rabdare...
-Imi pare rau...

Tata?! mort?! nu, asta nu se poate...

-Nu... nu... eu... fara sa-mi dau seama, lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji. Strang biletul in mana si il trantesc pe jos.
-E numai vina ta... Reusesc sa spun printre lacrimi, lasand privirea in jos. In timp ce tata murea eu eram aici cu tine.
-Si daca ai fi fost acasa ce se intampla? Il salvai tu?
Acelasi ton ironic care ma enerva pe mine de fiecare data. Nu ma intelege niciodata si nu ma va intelege. E un incapatanat si jumatate. Pana si atunci cand stiam ca am ceva mai important de facut, cand stiam ca tata e mort, eu tot la Allan ma gandeam. Deschid gura, vrand sa zic ceva, dar ma opresc imediat si ies in fuga, trantind usa in urma mea. Ma imbrac rapid in timp ce cobor scarile. Bag mana in buzunar din instinct... Cheile lui allan; Nu mai aveam timp sa ma gandesc acum de ce le am, cum au ajuns acolo si asa mai departe. M-am multumit doar ca sunt la mine si am urcat, pornind masina.
Nu aveam carnet ce-i drept, de condus condusesem nuami o data in viata mea, cu Allan langa mine. Dar acum eram singur si trebuia sa ma descurc. Doar nu vroiam sa ajung in pom... Am pornit deci spre casa... sovaind putin la inceput totusi, dar am ajuns in siguranta. Coborand din masina dau nas in nas cu Chelone. Trebuia sa imi imaginez...
-Taylor, eu...
-Niciun ,,eu'', catea afurisita ce esti! Tu i-ai mancat zilele tatei, numai din cauza ta e mort acum! Nu stiu ce a vazut la tine... o curva si nimic mai mult... Mi-e si scarba sa te vad.
Ultima propozitie o spusesem cu un dezgust evident in voce. De ce trebuia sa fie ea aici? Mereu aparea unde nu-i fierbea oala. O fi ea sotia lui, dar putin imi pasa. Ea l-a omorat cu toate tampeniile ei, l-a secat de energie pur si simplu. Sotie ii mai trebuia si lui... Dar na, nu mai am ce comenta, ce a fost, a fost.
Am plecat mai mult cu nervii la pamant si in cateva minute am ajuns la un club. ,,Sexy Back''... mda, nu ma prea intereseaza acum unde intru sau ce fac. Tot ce vreau e sa ma imbat si sa uit de toate. Cer o sticla de whiskey si privesc putin in jur in timp ce tor in pahar. Lacrimile mi se preling incet pe obraz, pierzandu-se in materialul tricoului meu.

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap.6. Obligatie dusa la extrem

Ma tot fataiam prin casa la cateva minute de la plecarea lui Taylor. Intelegeam ca e suparat, dar acum sa fim seriosi. Ce a fost, a fost. Eu nu aveam parinti deloc, nici macar nu-mi stiam numele de familie side aceea refuzam mereu sa-l spun si schimbam subiectul. El putea fi mandru macar ca si-a cunoscut parintii si-a avut ocazia sa le spuna, chiar daca poate suna ridicol, un ,,Te iubesc'' sincer, din inima, ceea ce eu nu am putut face niciodata...
Dar totusi... am facut bine ca l-am lasat sa plece asa? La cat il cunosc, sigur va face o tampenie si va intra in belele. Dar totusi... ce imi pasa mie? Tineam la el, da, dar atata timp cat nu imi va impartasi sentimentele il voi considera poate doar o aventura.
Ma indrept spre sufragerie, adr inainte sa ma pot aseza pe canapea, suna soneria. Serios?! Deschid rapid, dar dau de privirea incruntata a lui Liam. Nu pot zice nimic ca ma trezesc trantit de perete, cu mana chitaristului in jurul gatului meu. Si se pare ca si-a luat si ,,intariri''. Toata trupa, inafara de Taylor... frumos, n-am ce zice...
-'Neatza si tie daca tot incepi asa, zic pe un ton ironic, privindu-l pe Alessio, care statea la cativa centimetri in spate, facandu-mi semne disperate sa tac, spre amuzamentul meu.
-Niciun ,,Neatza''... imi primesc raspunsul pe un ton categoric, evident iritat.
Simt cum mana lui ma strange din ce in ce mai tare de gat, lasandu-ma aproape fara aer.
-Zi ce dracu' ai facut cu Taylor!
Ii fac semn sa imi dea drumul pentru a putea vorbi si dupa cateva secunde, eliberat, ma indrept spre geamul deschis si imi aprind o tigara.
-Hm... sex, ce puteam sa fac? Sau vrei sa le numesc... stiu eu... ,,repetitii intarziate''? zic tragand un fum din tigara abia aprinsa, moment in care ma trezesc cu o palma peste fata.
-Boule!
Ha... si eu care credeam ca venisesi ca ,,garda de corp'' pentru idiotul de langa tine.
Alte cateva secunde de liniste intrerupte de o palma. Ii prind mana lui Alessio, facand fata aia de ,,Esti prost... sau te faci?''.
-Inceteaza! Banuiesc ca vrei sa afli unde e, nu?
-Da, hai ciripeste mai repede!
-Tu sa taci Liam!
-Hai zi mai repede si nu mai comenta mult si fara rost!
-Fuck you! Nu zic nimic pana nu te calmezi, desteptule... Sa stii ca am un intreg vocabular destul de ,,dezvoltat'' pregatit doar pentru tine.
Liam da cu pumnul in perete, la cativa centimetri de capul meu, intorcandu-se cu spatele si bolborosind ceva neinteles.
-Clubul ,,Sexy Back''... spun pe un ton plictisit, aprinzandu-mi alta tigara. Mai usor, draguta, cred ca inca mai ai nevoie de mana aia.
Ma indepartez de la geam si imi iau cheile de pe masa si geaca de piele din cuier, deschizand usa.
-Dupa dumneavoastra, printesa Lia...
Taca-ti fleanca...
-Alessio, da-mi cheile! Eu conduc! zic inchizand usa si coborand scarile inaintea lor.
Sa nu mint: nu ma prea grabeam sa ajung jos si nici la club. Taylor era mare, putea sa isi poarte si singur de grija. Ce eram eu? Dadaca lui? Asta s-o creada el... Urc la volanul masinii lui Liam, caci din pacate a mea era la vocalist. Idiotul... nu stia sa conduca! Daca nu-mi gasesc masina intreaga sa vada el... Nu mai iesea din mainile mele si stia asta.
La cat de nervos eram, in cateva minute ajungem la club. Dar nu inainte de a fi facut de toata panarama cu vocabularul ,,colorat al lui Liam. Mda... chitaristul incepe sa-si permita cam multe de la un timp. Trebuia sa tac si sa ii las sa il caute singur pe Taylor. Daca sunt prost... Dar, ca sa fiu sincer, stiam unde e doar pentru ca masina mea avea un sistem de urmarire [vina lui].
Intru val-vartej fara sa ii mai astept si pe ceilalti. Il gasesc relativ repede, caci era la bar. Serios?! Acest Aymerich bea? Pe asta nu o cred. Ma apropii incet de el... mda, nu a baut decat un pahar de whiskey si s-a oprit, tipic lui... Il trag e mana aproape daramand si scaunul, dar totusi obligandu-l sa se ridice si sa vina dupa mine.
-Ce dracu' vrei?
Dau de privirea incordata si de ochii rosii ai lui Taylor.
-Tu... ai plans?
-Ce iti pasa tie?
Normal ca imi pasa! continui pe un ton mai bland.
Ba nu, nu ti-a pasat niciodata, deci de ce ti-ar pasa acum? Si sa o lasam asa, nu am venit aici ca sa ma cert cu tine doar!
-Da chiar, ce imi pasa? Acum hai, misca mai repede! Ai picioare frumoase, dar vreau sa le vad si mergand... cat mai departe de aici... spun privind putin in jur si tragandu-l de mana afara, in privirile uimite [sau mai bine zis amuzate] ale lui Alessio si Liam.
Il las [ma rog, mai mult... oblig] pe el sa conduca. Masina mea nu avea inca nicio zgarietura, iar eu oricum eram prea obosit sa ma mai gandesc la drum. Ma urc langa el si astept sa porneasca. Portiera se deschide pe partea lui si vrea sa iasa, dar il prind de mana si il trag inapoi, portiera inchizandu-se si ea apoi.
-Unde crezi ca pleci, papusa?
-Inceteaza sa-mi mai zici asa! Nu-s fata si nici jucaria ta sa faci ce vrei cu mine, idiotule!
-,,Domnul Idiot'' pentru tine si, ca sa continui, hai, vreau sa ajung mai repede acasa!
Doar nu crezi ca... o, nu, asa ceva n-o sa se intample. Ai doua maini, doua picioare, da-i drumu' si foloseste-le, sa nu cumva sa rugineasca de atata stat!
-Lasa, nu-ti mai face tu atatea grji pentru mine si condu!
-Dar... nu stiu...
-Ha ha si vrei sa te cred? Porneste dracu' masina aia odata! Pana acum cum ai condus? Cu picioarele?
Liniste... Taylor nu imi da replica? De data asta chiar ca e grav... Masina porneste in umrmatoarele 5 minute [insfarsit...]. Ma intind pe spate, lasand spatarul ami jos si inchizand ochii. Uitasem pe ce drum mergem... Deschid ochii si dau de privirea incordata a vocalistului.
-Taylor, relaxeaza-te, n-are de ce sa-ti fie frica...
-Uite ce e... zici ca-i spui porcului ca o sa fie frumos inante sa-l tai... nu pot sa am relaxez.
-Pf... opreste aici, pe dreapta, continuam lectia de condus mai tarziu.
Alte cateva secunde de liniste...
-Allan...
-Parca ti-am zis sa...
-Allan! Franele nu merg!
-Iti bati joc de mine?
-Nu!
Brusc, in toata acea nebunie, mi-am adus rapid aminte ce urma... un deal peste care soseaua trecea dea-dreptul si o curba brusca imediat supa el. Daca nu aveai frane tari... dar ce naiba zic? Noi nu aveam frane deloc acum!
-Ai incredere in mine?
-In situatia asta... din pacate sunt nevoit.
-Nu avem viteza mare deocamdata... 40 km/h la urcare... Poti sari.
-Nu... eu...
-Taylor, asculta-ma! In cateva secunde masina asta poate atinge si 120 km/h, asculta-ma si sari!
-Nu suntem in filme, Allan!
Dupa cateva minute, inainte sa ajungem in varf, mai incetinise, asa ca deschid poertiera pe partea lui si fara sa il mai las sa comenteze il oblig sa faca ce i-am zis. E adevarat, nu eram in filme, dar nu avea ce sa pateasca. Apoi trec la volan. Era imposibil, dar vroiam, numai asa, pentru propriul meu orgoliu, sa opresc masina. Taylor era in siguranta acum, iar mie nu imi pasa daca muream... Eram un tampit ca faceam asta si stiam.
Si se pare ca aici se incheie ziua... [pentru mine...] scartait de roti pe sosea si restul... e deja istorie.

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 7. Minunea de o clipa

Deschid ochii, aproape invins de o durere puternica ce-mi strabatea tot corpul. Brusc, fragmente din cearta de mai devreme imi inunda mintea, obligandu-ma sa scap cateva lacrimi. Picaturi de un rosu intens mi se preling pe fata, amestecandu-se la un moment-dat cu lacrimile si amintindu-mi de... Allan... Incerc sa ma ridic, cu greu, dar nici macar picioarele nu ma mai asculta. Ma opresc, proptindu-ma de un gard de pe marginea soselei. Privesc in jur, dar privirea imi ramane atintita asupra unui nor mare de fum ce se ridica de-a-lungul soselei, pana in varful dealului, pierzandu-se apoi fara nicio urma. Am mers cat de repede am putut spre acel loc, imaginea masinii zdrobite la baza dealului conturandu-se incetul cu incetul. Ma rugam sa il gasesc pe Allan in viata, incercam sa ma calmez. Inima incepea sa imi bata dince in ce mai tare... O fi el cel care ma facea mereu sa par un prost, cel care ma baga mereu in belele, dar acum... era altfel... acum era prietenul meu si in mai mare masura, cel care ma salvase. Nu-l pueam abandona.
Pe drum reusisem sa chem ambulanta. Ajuns la locul accidentului, simteam cum inima mi se rupe incetul cu incetul in mii de bucatele, la fel ca masina. Printre nori de fum si bucati ramasitele autoturismului, trupul lui Allan zacea aproape fara viata. Ii pun mana inn jurul gatului meu, reusind sa il scot si, intr-un final, sa il duc la o oarecare distanta de acolo. In urma noastra nu mai ramanea nimic... O explozie, al carei sunet se amesteca pe fundal cu sirenele ambulantelor.
-Prostule... Ii soptesc incet la ureche in timp ce il las jos, pe iarba si imi las trupul sa se prabuseasca langa el. Restul... nu mai stiu... sau mai bine zis nu vreau sa imi amintesc.

*Dupa o saptamana...*

,,Allan, revino-ti, te rog''... Gandul asta imi cutreiera toata mintea pur si simplu, ma simteam atat de penibil doar sa stau si sa privesc cum cu fiecare secunda ce trecea, era posibil ca basistul sa nu se mai trezeasca niciodata. Viata lui se scurgea incet in fata ochilor mei, iar eu eram neputincios, pur si simplu, nu il puteam ajuta cu nimic... Daca murea... nu mi-as fi iertat-o niciodata... Stateam pe acelasi fotoliu, privind fara tinta in gol si incercand sa imi stapanesc sentimentele... Daca le pot numi asa pentru Allan, care totusi e inca doar prietenul meu si probabil [dar ce tot zic, SIGUR] asa va si ramane. Brusc, o lacrima mi se prelinge pe obraz, urmand apoi alta, ce se pierde la randu-i in materialul tricoului meu.
-Sa nu zici ca plangi... se aude dintr-odata vocea blanda s putin ragusita a lui Allan. Si mai ales din cauza mea... Nu am murit inca, sunt viu si intreg... sper.
Ma ridic si ma duc langa el, stergandu-mi lacrimile si zambind putin fortat.
-Nu pot sa cred ca ai chef de glume... chiar si acum...
-Doar ma stii, asta sunt eu, acelasi Allan dintotdeauna, doar nu credeai ca un ccident ma va schimba asa usor.
Las privirea in jos, continuand apoi:
-Am crezut ca te pierd, prostule! Nu am chef de glume, de ce m-ai speriat asa? zic, lasand frau liber lacrimilor sa imi ascunda roseata din obraji si sa cada apoi pe cearceaful alb. O mana calda imi trece incet pe fata, stergandu-mi-le si ramanand pe obraz, facand semne circulare cu degetul mare.
-E numai vina mea... intai tata moare, acum asta... Daca nu plecam, acum nu erai aici, pe blestematul asta de pat de spital! Mai bine as disparea din viata ta inainte de a face mai mult rau.
-Shhh... spune coborandu-si mana peste buzele mele, presandu-le usor cu degetul aratator.
-Iarta-ma, Allan... daca mai poti...
-In inima mea, tu esti iertat deja... Doar un singur lucru m-ar face sa uit tot, pana si ca masina mea a ajuns bucatele... zice razand, asteptand raspunsul meu.
-Ce lucru?
-Ceva ce numai tu imi poti oferi... spune in timp ce se apropie incet de fata mea, soptindu-mi urmatorul lucru: un sarut.
Aveam norocul ca nu mai era nimeni in camera, iar doctorul venea abia peste 10 minute. Rosesc la auzul cuvintelor lui, adancindu-mi mai mult privirea in jos.
-De ce... nu ti-l iei singur?
-Nu vreau ceva ce-mi apartine deja, ceva ce pot lua oricand... Gandeste-te doar la atat: rolurile se schimba.
Grozav... acum ii mai si apartineam... Imi mai trebuia un marker si imi puteam scrie deja pe frunte: ,,Proprietate privata''. Eram absolut sigur ca minte, daca era Allan pe care il cunosteam nu ar fi suportat sa fie suparat pe mine. Imi prinde barbia intre 2 degete, fortandu-ma astef sa il privesc, dar imi da drumul la fel de repede, lasandu-si mainile sa cada pe pat, de o parte si de alta a sa.
Nu vroiam sa fac asta, mai mult din orgoliu si pentru ca nu ma pricepeam, dar eram prea slab... prea slab sa ignor orice sansa de a ma putea ierta. Ii prind fata intre palme, ezitand putin. Ma apropii incet de el, lipindu-mi buzele de ale lui intr-un sarut lung, care, pana sa imi dau seama de ce fac, devenise la fel de pervers ca basistul insusi [... si fara sa mai pui ca eu incepusem, era deja destul de stanjenitor si asa]. Imi dezlipesc buzele de ale sale, rosu inca la fata, moment in care a intrat doctorul pe usa. M-am ridicat si am disparut imediat la baie, fara sa-i dau nicio explicatie.
Ma sprijin de o chiuveta, privind fara sens in oglinda si dandu-mi cu apa rece pe fata. Incercam sa imi pun ordine in ganduri, sa trag o linise clara intre mine si Allan, repetandu-mi intruna ca intre noi nu poate fi nimic. Dar nu reuseam... Imi dau o palma peste fata, alunecand usor pe usa de la baie, lasandu-mi fata sprijinita in palme.
Trecuse deja jumatate de ora... jumatate de ora in care nu auzisem decat picaturile de apa ce cadeau in chiuveta din robinetul neinchis si propriile mele ganduri. Batai repetate ma trezesc deodata la realitate.
-Taylor, iarta-ma... stii ca tin la tine. Am fost un prost, stiu, dar sunt prostul care... care... te iubeste.
Ultimele cuvinte se aud mai incet, probabil nici lui nu-i venea sa creada ce zice. Imi mai aud numele strigat de doua ori, cu acelasi regret in voce, apoi il opresc din a mai zice ceva, deschizand usa.
-Nu mai conteaza.
-Nu trebuia sa te oblig sa fac ceva ce nu vrei.
-Gata cu scuzele ca incepi sa ma enervezi! Tu, domnisorule, nu trebuia sa fii in pat cumva?
-Taylor! Nu sunt copil mic si nici nu am nevoie de dadaca!
-Oh, ba da, ai! Acum nu mai comenta si misca! Spun intorcandu-l cu spatele si impingandu-l pana in camera, incepand sa rad.

Dupa alte 2 zile de stat in spital, Allan se putea intoarce deja acasa, insa cu cateva... [mai multe]... restrictii. Concertele inca erau amanate in decursul unei saptamani minim. Si, spre ,,bucuria'' mea, oare cine credeti ca ii era dadaca? Eu... speram macar ca accidentul sa ii mai fi bagat cat de cat mintile in cap. Dar daca stau bine si ma gandesc... ma astept la prea multe de la cateva lovituri.
Il vad cum se apropie de mine, cu acelasi zambet stupid pe fata si ma lipeste de perete, punandu-si mainile de o parte si de alta a capului meu.
-Si... acum ce facem, dulceata?
-Noi? Nimic, asa ca nu mai pune atatea intrebari tampite... dar tu? Direct in pat, fara comentarii! zic iesind pe sub bratul sau drept si luandu-mi un pahar cu suc din bucatarie.
-Zici ca esti...
-Ca sunt... cine? Continua, spun impins mai mult de curiozitate.
-Maica-mea, multumit?
Ultimele cuvinte le spusese cu un regret evident in voce, ceea ce ma obliga sa ma intreb daca era bine ce il intrebasem.
-Ce s-a intamplat?
-Nu conteaza...
-Allan, cat timp te vei mai ascunde pana si de mine?
-Cat va fi nevoie.
-Dar...
Nu mai apuc sa zic si restul, ca ma trezesc cu un Allan furios, ce loveste cu pumnul in masa, intorcandu-si privirea in alta parte.
-Nici macar numele de familie nu mi-l stiu, daramite sa imi cunosc parintii. Am fost abandonat, Taylor, mereu m-am simtit nedorit si asta e motivul pentru care m-am ,,agatat'' intr-un fel de tine, de acea iubire inocenta care nu cere nimic in schimb... Acum...
Nu il mai las sa continue, ma durea sa il aud spunand cuvintele astea...
-Eu... iarta-ma...
In acel moment in care ne uitam unul la altul fara sens, niciunul indraznind sa zica ceva, usa s-a trantit cu putere de perete, facandu-le loc lui Alessio si Liam sa intre.
-Hey, ce-i cu petrecerea asta? Incepe petrecerea!

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 8. Rolurile se schimba

Petrecerile date de Liam ma obosisera deja mai mult decat... perioada de ,,dadacit'' a lui Taylor.. Simteam pur si simplu ca nu mai pot rezista, nici fizic, dar nici psihic, mai aveam putin si luam capul chitaristului drept o minge. Si explicatiile lui pe care trebuia, fie ca vreau, fie ca nu, sa le ascult? Facea toate astea doar pentru ca supravietuisem accidentului. Si acum ce? Era suparat ca eram viu si vroia sa incerce sa ma omoare el? Daca muream, ce facea? Tinea slujbe de inmormantare in fiecare zi? Trebuia sa ii bage cineva mintile in cap... daca are asa ceva... Dar... ce a fost, a fost, concertul incepea in cateva minute, iar eu tot ma certam cu mine? Penibil...
-Hai, Allan, trezirea! Asta e primul concert dupa o lunga pauza si lumea vrea sa vada ca esti bie... si intreg...
-Vai, sa nu zici ca te-a prins deodata mila. Ce mult iti pasa de mine... zic pe un ton ironic, dand ochii peste cap si continuand sa il privesc mai mult sfidator.
-Nu mai delira si treci pe scena mai repede!
-Nu ma pacalesti... Nu renunti tu asa usor la prilejul de a-mi da replica. Ce tot invarti acolo, Liam? Ce ai de gand sa faci?
-Ti-am zis sa nu mai delirezi atata... Te-a batut soarele in cap sau ce?
Intr-o oarecare masura are dreptate. Ca mult imi mai pasa mie de chitarist... Ma mai invart putin prin camera, imi dau cu putin fixativ si arunc o privire spre scena, tragand aer in piept.

Lumini... Public... Muzica... Oh, yes! It's show time!

Insfarsit... ma intorceam. Lumea pe care o iubeam atat de mult, lumea muzicii. Aveam sa intru ultimul pe scena dupa ce termina Taylor cu palavragitul.
-Si... pentru ca stiu ca v-a lipsit atat de mult... Anunt cu acest prilej revenirea basistului nostru... Allan!
Se anunta deci a fi cel mai reusit concert [macar pana imi voi pune in aplicare gandurile... ]. Am intrat pe scena in aplauzele multimii, aplauze si urale ce nu mai conteneau. In linistea ce se instalase la inceput, se auzea acum numai numele meu. Ma simteam bine, pentru prima data in viata mea... ma simteam dorit.
Timpul a trecut relativ repede, urma ultima melodie. Iar eu gasisem insfarsit prilejul de a-i arata lui Taylor de ce sunt in stare, de a-l lasa sa il cunoasca pe adevaratul Allan, cel din spatele basistului prietenos si care ii trece cu vederea orice greseala. Ea prima data cand, dupa lungi certuri, reuseam sa cantam ,,Sweet Dreams''. Pe la mijlocul cantecului, vocalistul isi pune mana pe pieptul meu, inaintand odata cu versurile:

,,Sweet Dreams are made of this
Who am i to dissagrece?
Travel the world and the seven seas
Everybody's looking for something

Some of them want to use you
Some of them want to be used by you...
Some of them want to abuse you
Some of them want to be abused...'' [nu prea am avut inspiratie, asa ca am pus versuri dintr-o melodie cunoscuta... ]

Si-o cauta cu lumanarea, chiar daca poate deocamdata nu realiza asta. Intr-un moment de neatentie, aproape de sfarsitul cantecului, imi pun o mana in parul lui, lipindu-mi buzele de ale sale intr-un sarut pasional, dar destul de scurt, spre surprinderea publicului. Dupa cateva secunde mi-am lasat chitara jos, sprijinita de tobele lui Alessio, dandu-mi seama ca incepusem sa cant singur. Taylor amutise pur si simplu cu microfonul in mana, privindu-ma. Nu se mai intelegea nimic in toata acea larma creata de public care, spre surprinderea mea, cerea un ,,bis'' si... nu de la melodie... Reusesc intr-un final sa-l scot de pe scena. Stiam in mare parte ce va urma...
-Allan.... dragul meu... Allan... Ce dracu' te-a apucat? Ti s-a urat cu binele? De ce ai facut asta? Nu ti-a ajuns cat m-ai umilit pana acum?
-Dulceata, inca nu l-ai cunoscut oe adevaratul Allan. Vei cunoaste de acum ce inseamna umilinta, asta e doar inceputul unei luuungi pedepse, pentru ca am ajuns prostul tau, sa faci ce vrei cu mine. Dar gata... nu mai sunt prostul nimanui si asta sa-ti intre bine in cap.
-A... llan... Ce ti-am facut sa te comporti asa cu mine?
-Multe... in primul rand, faptul ca existi!
Nici nu mai gandeam ce zic. Cuvintele imi ieseau fara sa vreau pe gura. Odata cu ultima propozitie, cateva lacrimi au aparut pe obrazul lui Taylor, facandu-ma sa regret fiecare cuvintel, aproape fiecare litera ce o spusesem in acel moment de nervi. Ma durea ca il ranisem asa.
-Tay...
-Stii ce? Ai completa dreptate. Chiar nu mai conteaza... Trebuia sa fac de mult asta, dar si acum e binevenit ce am in gand. Voi disparea din viata ta la fel de repede cum am intrat, poate mai repede. Nu vad ce rost ar mai avea, oricum te bag numai in belele, spune in timp ce isi ia telefonul de pe masa si iese in graba.
Eram un prost... sunt un prost! Pe de o parte spun ca il iubesc, dar de fiecare data cand deschid gura spun ceva gresit si ajung sa il ranesc. Nu vroiam sa ma duc dupa el sa imi cer scuze, uram filmele siropoase cu chestii de genu si uram si mai mult realitatea cand se intampla asta. Dar... nu faceam nimic rau daca il urmaream putin sa fiu sigur ca ajunge intreg acasa. Mi-am luat geaca din cuier si am iesit dupa el. Deabia daca vedeam in unele locuri pe unde calcam, dar asta era ultima mea grija acum. Lacrimile ii curgeau incet pe obraji. Asta e poate singurul lucru pe care il vedeam in lumina difuza a lunii. Oare chiar atat de atre l-am ranit spunand acele cuvinte?
Brusc, l-am pierdut din privire si teama mi-a pus incetul cu incetul stapanire pe fiecare coltisor al inimii. Eram la marginea orasului, in cel mai ascuns si sinistru cartier, intrebandu-ma ce dracu' cauta pe aici... Nu de alta, dar imi era teama sa nu pateasca ceva. Un strigat de ajutor s-a auzit deodata, pierzandu-se la fel de repede printre blocuri.
[D]:-Nu mai tipa, oricum nu are cine sa te auda. Esti complet fara speranta. Nimeni...
[A]:-... nu va veni sa te salveze. Da, da, stiu discursul... si vad ca nu ti l-ai schimbat deloc in ultimii 2 ani. Tu chiar nu te respecti deloc?
[T]:-Al...
[D]:-Hm... Vocalistul si basistul de la ,,Psycho Soul''. E un inceput, nu am ce comenta.
[A]:-Mai bine lasa-te de meseria, Damian, nu-ti iese. Da-i drumul lui Taylor daca nu vrei sa ai de-a face cu mine, spun inaintand incet, iesind din umbra creata de bloc si aruncand tigara aprinsa cu un minut inainte, dupa ce trag un ultim fum.
[T]:-Allan... de ce ai venit? se aude brusc glasul ragusit si speriat al vocalistului.
[A]:-Crezi ca te las asa usor? Esti al meu, Taylor, asta sa-ti intre bine in cap... Am spus tampenii, stiu, dar hai sa vorbim despre asta mai tarziu, data fiind situatia de fata.
[D]:-Vai, dar ce induiosator...! Iertati-ma ca am uitat sa plang...
In fata mea se contureaza incetul cu incetul, odata cu lumina creata de stalpii de iluminat, chipul unui barbat de vreo 23 de ani, cu parul blond si ochii verzi. Da, el era Damian, unul din cei mai nebuni oameni pe care ii cunosteam si cel care mi-a mancat timp de cateva luni zilele.
[A]:-Da-i drumul lui Taylor mai repede si nu mai comenta mult, prost si fara rost ca nu te ajuta la nimic, stii asta. Si cand oi intra in mainile mele... nu te mai scoate nici dracu', Damiane, nici macar gorilele tale! Spun aruncandu-mi o privire spre doi barbati mai solizi din spatele lui.
[D]:-Bine, bine... isi ia mainile de pe Taylor, care vine langa mine.
-Dar... Vreau ceva in schimb... spune prinzandu-ma de maini si trantindu-ma de zidul cel mai apropiat, prinzandu-mi barbia intre 2 degete, insa ezitand putin la inceput.
Dupa cateva minute, ii simt buzele lipite de ale mele si limba sa cautand-o intr-un joc frenetic pe a mea. Imi pun cealalta mana pe pieptul lui, reusind sa il imping si imi trec mana peste buze, mai mult in scarba.
[A]:-Ia-ti mainile de pe mine!
[D]:-Deci vad ca nu tii la viata iubitului tau... spune pocnind din degete si facandu-le semn gorilelor sa il prinda pe Taylor.
-O partida cu tine... si el e liber.
Acelasi ton nepasator ce ma enerva asa de tare... Dar nu puteam indura sa ii faca vreun rau lui Taylor. I-am dat de inteles ca poate face ce vrea cu mine. Dupa ce l-a eliberat, i-am aruncat cheile de la masina, obligandu-l sa plece cat mai are ocazia. Mi-am pus o mana pe obrazul lui Damian, sarutandu-l scurt. Cand eram imreuna... imi placea ca eu sa detin controlul, insa se pare ca de data asta altele ii erau planurile.
In scurt timp hainele mi-au fost rupte si el, asemenea mie, a ramas in pielea goala. Simteam ca mor odata ce limba lui si-a inceput drumul pe pieptul sau, muscand in unele locuri din piele, lasandu-mi semne rosiatice, revenind apoi si sugand usor in acele locuri. Deja devenea enervant... Daca maine la interviu vedeau semnele astea, eram un om ort si nici el nu avea sa inceteze prea rapid din cate vedeam. Am simtit apoi cum doua brate puternice ma ridica pana la nivelul mijlocului sau, sprijinindu-ma de perete.
[D]:-Si acum, gurita, vei vedea de ce sunt in stare, toate acele dati in care m-ai facut sa cad prost...
Insa nu mai continua, adancindu-se brusc in mine si incepand sa se miste rapid. O durere brusca imi pune stapanire pe corp, ma simteam neputincios, dar oricat ar fi durut, nu eram genul care sa planga sau sa se roage de el sa inceteze. Iar Damian... nici nu mai aveam ce comenta, eram sigura ca nu are de gand sa renunte asa usor la ce-si pusese in gand. Cateva gemete de durere se pierdeau rapid, acoperite de saruturile sale fortate. Odata ce miscarile sale se intensificau, asa se intampla si cu ignoranta si ura mea fata de el.
Era oficial, il uram... Ma mult ca pe oricine pe lumea asta, as fi vrut sa il vad mort... Sa il vad putrezind intre acele 4 scanduri, fara vreo sansa de scapare, sau daca totusi ar fi fost acea cale... Aveam alte planuri pregatite. Alegea ri calea usoara... Sau daca chiar insista, eu i-o ofeream si pe cea grea.
Dupa cateva minute, m-a lasat jos, incepand sa-si adune hainele.
[D]:-Merci, gurita, eu am plecat.
[A]:-Merci pe... n-am mai putut sa imi termin injuratura, vazandu-l ca se indeparteaza. Nu imi mai simteam deloc acea parte a corpului, respiram din ce in ce mai greu. Singurul lucru care ma bucura era gandul si mai ales speranta ca Taylor nu fusese de fata. Imaginea strazii goale se incetosa din ce in ce mai repede...
[T]:-Allan... Allan...
[A]:-Ce ti-a luat atat sa vii? Ma simteam penibil spunand acele cuvinte, eram penibil ca in acel moment eu numai asta puteam zice... Mi-am luat boxerii pe mine cu greu, poate singurii care nu-mi fusesera rupti si mi-am pus mana in jurul gatului sau, reusind sa ma ridic.
[T]:-Figura ce esti...
I-am zambit automat, reusind sa merg pana la masina.
[T]:-Maine, interviu, ora 8.
[A]:-Cred ca iti bati joc de mine... am spus bufnind in ras, intinzandu-ma pe bancheta din spate si asteptand sa porneasca masina.

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Adina
Scriitor Junior
Postari: 357

Cap. 9. Straduieste-te! Nu ceda!

Ma fataiam de cateva minute prin camera chitaristului. Era 7:30 si el inca dormea. Credea ca eu glumescc? Se insela amarnic daca credea asta... Eu nu glumeam si nici nu aveam de gand sa o fac, nici acum, nici mai tarziu. Timpul se scurgea incet, secundele parca devenisera minute, chiar ore.
Intr-un final am cedat si m-am urcat peste el, lasandu-mi fata la nivelul chipului sau si tipandu-i in ureche ,,Trezirea!'' destul de tare incat sa ma asculte si sa se dea naibii jos din pat pana nu-mi facea mai multi nervi. A sarit ca ars din pat a patra oara, cand am inceput sa-l si hatan. Am bufnit in ras pur si simplu, privindu-l cum se tine cu mainile de mijloc [amintire a celor ce se intamplasera cu o seara inainte] si incepe sa injure printre dinti. M-am ridicat de pe pat, lasandu-l sa stea jos.
-Taylor... dragutul meu... Allan + pat = somn, asa ca sa-ti intre bine in cap, acum dispari!
-Uite ce e... Stiu ca inca te doare, stiu ca sunt nesimtit, dar nu glumeam... Iti multumesc din tot sufletul ca m-ai salvat, o sa gasesc o cale sa ma revansez, insa chiar avem interviu la 8. Si nu il voi rata pentru nimic in lume. Asa ca ai grija ce o sa zici, fa un dus, imbraca-te si ne vedem jos in... 20 de minute. Aaa si... fa ceva cu semnele alea... ii spun facandu-i semn spre piept, unde intradevar avea cateva semne rosiatice. Nu de alta, dar sa nu spuna ca l-am violat eu.
Ies din camera fara sa-i mai spun nimic si cobor scarile in graba pana in sufragerie, unde ma intalnesc cu ceilalti.
[T]: -Deci? Ati aflat ceva?
[A]: -Cam greu de gasit dar...
Imi intinde cateva foi si o poza, pe care le studiez ceva timp si le arunc inapoi pe masa, trantindu-ma pe canapea, cu privirea spre Alessio.
[A]: -Damian Assante, 23 de ani, blond, ochi verzi, fostul iubit al nebunului de la etaj. Pe scurt, tipul e un escroc, spune aproape robotic, strangand foile de pe masa.
[T]: -Si ce vroia de la mine?
[A]: -Esti iubitul lui Allan, ce-ai vrea? Sa stea cu mainile in san? E gelos...
[T]: -Dar tu de unde...
[A]: -De unde stiu? Taylor draga, oi fi tu seful trupei, insa nu esti prea destept. Uita-te putin in jur... Pana si interviul asta. E pur si simplu prea evident.
-Si poate va invatati si voi sa nu mai vorbiti pe ascuns. Nu de alta, dar odata ce e vorba despre mine nu credeti ca merita sa va explic eu? Da, Damian e un obsedat dupa putere, dar nu a fost iubitul meu si nu va fi niciodata. A fost o simpla jucarie, o aventura de cateva nopti si nimic mai mult.
Ce cauta el aici? Parca trebuia sa se imbrace... il vad indepartandu-se de usa, doar cu o pereche de blugi negri pe el si se aseaza langa mine. Nu mai spun nimic, luand fondul de ten din mana lui si dandu-i parul la o parte, incercand sa ascund semnele rosiatice de pe pieptul lui. Nu puteam risca sa le vada cineva. Termin rapid si mai fac mici retusuri dup ace isi ia si maieul pe el. Ma simteam penibil ca auzise discutia, dar nu aveam ce face… Trebuia sa aflu cin fusese tampitul ala, cu sau fara ajutorul lui.
In cateva minute am plecat. Speram sa nu aud vreun comentariu pe drum, dar cum Alessio conducea si Liam statea in fata langa el la fel ca intotdeauna, a trebuit sa-l support pe Allan tot drumul. Am luat o punga cu dropsuri, incercand s ail ignor.
-Dulceata, ce ai patit? Zice luand punga din mana mea, privind-o cateva secunde.
-Nu am nimic. Da-mi punga inapoi inainte sa fac urat si taci dracu’ din gura, n-am chef sa-ti ascult comentariile acum!
Imi intorc privirea spre el si incerc sa i-o iau, dar ma prinde de barbie, fortandu-ma sa-l privesc.
[A]-Asta vrei? Spune luand un drops si lasand punga undeva pe bancheta langa el.
Am dat din cap afirmativ, moment in care l-a luat intre dinti, lipindu-si buzele de ale mele, impingandu-l usor cu limba pana intre buzele mele intredeschise. Dupa ce m-a lasat in pace m-am trantit pe spate pe bancheta, sprijinit de portiere, privindu-l suparat si rosu tot la fata. Si-a gasit cand sa aiba chef de ,,joaca’’. Ma simteam penibil, mai ales ca fusesera si ceilalti de fata.
[L]-Mai incet, amorezilor, mergeti la interviu ca sa negate sarutul de pe scena sau ca s ail alimentati?
[T]-Nici una, nici alta, intre noi nu e si nu va fi nimic decat o simpla prietenie… Daca va mai rezista si aia dupa tot ce s-a intamplat.
[A]-Dulceata e suparata? Spune punandu-si man ape umarul meu.
Imediat ce il simt aproape de mine ma dau mai departe, indepartandu-I mana de pe umarul meu. Spre ,,fericirea’’ mea, nu a mai deschis gura pana cand am ajuns. In fata noastra se infatisa o cladire mareata. Imi spuneam ca totul va fi bine, ca Allan nu va delira din nou si nu va spune nicio tampenie… ma rog, niciuna nelalocul ei, ca el spune tampenii de fiecare data cand deschide gura. Dar… ma cam minteam singur din pacate.
Am intrat in direct in cateva minute, nu am mai avut timp decat de machiaj si mici retusuri.
-Am revenit si cuntem aici cu faimoasa trupa Ilegal Secrets. Multe s-au zis pana acum despre aceasta trupa, pe care acum avem onoarea de a v-o prezenta in direct. Taylor, Allan, cu voi voi vorbi mai mult azi, caci ultimele evenimente nu au fost prea favorabile… Dar vad ca nu v-a deranjat cu nimic.
[T]-Nu, niciodata nu ne vom desparti din cauza unor idioti… spun ultimul cuvant mai mult printer dinti, aruncandu-i o privire furioasa basistului.
[A]-Si aici intervine intrebarea… Allan, Taylor, nici nu stiu cui sa ma adresez… Aveti personalitati atat de diferite si totusi va asemanati in atatea privinte… Sa revenim asupra ultimelor enevimente: sarutul. Nu v-a mai vazut nimeni in aceasta ipostaza, daca pot spune ,,romantica’’. Sunteti impreuna?
[A]-Da.
[T]-Nu.
-Si din asta ce sa inteleg?
[T]-Nu… eu cu el? Mai bine ma arunc de la etaj.
-Sa… facem o pauza. Ne intoarcem imediat.
Cum am iesit din direct, am sarit cu gura pe Allan.
[T]-Zevzecule, ce dracu’ te-a apucat? Idiot bun de nimic!
Ghinionul meu? Eram singur pe hol cu el… Cum am terminat de vorbit, m-a tras de mana in baie si a inchis usa, trantindu-ma de perete si presandu-si buzele de ale mele. Corpul meu raspundea fara sa vrea atingerilor lui. Chiar… il iubeam?Nu, asta nu! Tot ce simteam pentru el era ura, asta e sigur, insa… Raspundeam fara sa vreau saruturilor sale din ce in ce mai perverse. Cand i-am simtit mana pe sub tricoul meu, mi-am indepartat fata de a lui, lasandu-mi privirea in jos.
[A]-Taylor…
Si-a pus man ape obrazul meu, privindu-ma in ochi si sarutandu-ma inca o data scurt. Nu puteam face asta.
[A]-De ce nu o zici? Nu te mai ascunde de mine
[T]-Ce… sa zic?
[A]-Ca ma iubesti… Nu mai nega asta, te pot citi ca pe o carte deschisa. Poate tu minti, insa… ochii tai cam spun adevarul.
[T]-Niciodata! Am sarit revoltat, eliberandu-ma din stransoare si uitandu-ma intr-o oglinda, aranjandu-mi parul si hainele.
Chiar credea ca l-as putea iubi? Bleah… Am asteptat sa iasa el primul, dar cand sa deschid usa, am auzit zgomot intr-una din cabine. Cineva ne auzise? Oh, Doamne, nu, asta nu-i a buna… Am dat cu piciorul in usacabinei, in fata mea aparand un Liam pe care nu credeam sa-l mai intalnesc vreodata. I-am luat punga pe care inca o tine in mana uitandu-se uimit la mine. Am cercetat-o putin, apoi i-am tras o palma peste fata, turnand praful alb intr-o chiuveta si dand drumul la apa, aruncand punga la gunoi.
[T]-Liam… de ce faci asta? Spun inca stand cu spatele la el,. Spalandu-ma pe maini.
[L]-Eu… Taylor, iti jur, nu am vrut. E prima data cand pun man ape asa ceva de atunci.
[T]-Sa ghicesc: Damian.
[L]-Cum de…
[T]-Am inteles ce vrea sa faca, vrea sa ne desparta. Te rog sa ai mai multa grija data viitoare sis a nu mai ajungi in situatia asta.
[L]-…Nu esti suparat pe mine?
[T]-Nu am de ce, spun intorcandu-ma, punandu-I man ape umar si ramanand asa cateva minute, privindu-l in ochi.
[L]-Imi… pare rau…
Nu i-am raspuns, aveam ceva mai urgent de facut: Allan. Am, revenit in direct, nu a mai durat mult pana si-a dat seama ca se mintea pe el insusi daca mai continua ,,jocul’’ asta si a negat totul
Pe drumul de intoarcere, din pacate, stateam tot in spate cu el, dar cum am ajuns doar dupa cateva ore, intervenind mai multe opriri, am adormit cu capul pe umarul lui.

_______________________________________

Love... Love... Love me now and shut up!

Pagini: 1

Mergi la