Liz
Administrator
 Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 326
|
|
Capitolul 4
In noaptea aceea am avut cosmaruri peste cosmaruri, insa dimineatza nu mi-am m-ai amintit nimic. Stiu ca pe la 3 am tipat atat de tare incat m-am trezit cu Ryan intrand pe fereastra si cu Dany spargand usa. Noroc ca baietii nu s-au suparat ci doar au fost fericiti ca nu se intamplase nimic...
Plecarea
Ceasul digital arata ora 8 cand m-am trezit. M-am ridicat din pat si m-am apropiat de fereastra. Draperiile de culoare maro nu lasau nici un firicel de lumina sa patrunda in camera, noroc ca ma descurcam in intuneric deplin. Daniel imi explicase ca nu trebuie sa fiu atinsa de lumina soarelui, daca nu vreau sa ma aleg cu arsuri de gradul 4. Din ce intelesesem de la el, majoritatea vampirilor chiar luau foc in lumina puternica a soarelui, iar in penumbra, ei bine trebuiau sa se fereasca si de penumbra, desi rezistau cateva minute. Existau totusi si exceptii ale acestei reguli. Vampirii extrem de batrani, cei protejati de magie, sau cei care faceau parte din nu mai stiu eu ce consiliu sau echipa a vampirilor. Ciudat sau nu, Ryan si Daniel puteau sa stea in lumina soarelui fara nici o problema fiindca indeplineau toate cerintele. Mda, nu-i corect! Imi doream atat de mult sa am si eu acea putere...
Am pus mana pe draperie cu un impuls nebun de a o rupe si de a ajunge la lumina, insa i-am dat drumul. Ce aveam sa rezolv daca ma aventuram in asta? Putem chiar sa mor!
Madyson a intrat in clipa urmatoare in camera si a aprins becul. M-a vazut langa fereastra si mi-a sarit in brate, izbucnind in plans. Am mangaiat-o pe par si apoi am vrut sa o intreb ce a patit, insa fata a spus scurt:
-A murit, Kath! A murit!
Nu era nevoie sa spuna cine, fiindca era clar. Jason! A murit ca sa ne protejeze pe noi!... Nu! A murit in locul meu... ca sa ma protejese pe mine! Asta era crudul adevar. Jason putea sa ma abandoneze, sau sa ma de-a vampirilor alora, astfel incat sa se saveze atat pe sine cat si pe Mady. In schimb el se sacrificase pentru a-mi salva viatza!
Am plans acolo mult timp, alaturi de Mady. Daca crezusem ca ranile din lupta cu Henry erau dureroase, inseamna ca nu stiam ce e aia durere. Mi se pusese un nod in gat si ma ustura in capul pieptului de parca cineva infipsese in mine un tarus. In acel moment m-as fi simtit mult mai bine daca cineva chiar o facea. Si nemaiputand sa gandesc logic i-am dat drumul fetei si am dat perdeaua la o parte. Nu vroiam decat sa simt pentru cateva secunde o durere care sa imi ia gandul de la Jason. Dar...
-Kath... Madyson si-a inghitit restul cuvintelor privindu-ma. Nu se poate!
-CE??? am intrebat ramanand nemiscata.
Lumina soarelui nu imi ardea pielea... Era imposibil! Imi priveam mainile si nu-mi venea sa cred.
-Credeam ca vei lua foc!! Unde iti este capul??intreba speriata copila.
-Si eu credeam la fel! Daniel a spus... Sunt oare inca om? Stai asa?
-Nu, nu esti om!
Vocea lui Ryan se auzi din coltul usii.
-Medalionul? am intrebat dandu-mi seama ca il purtam la gat.
Am observat ca si Ryan era uimit. Nici el nu intelegea, insa cand i-am explicat ca Renee mi-l dadu-se <-intr-un fel sau altul-> a inteles. Mai intai a trimis-o pe Madyson la masa apoi mi-a spus teoria lui. In prezent Lumea vampirilor era impartita in doua. O parte malefica ce apartinea unui tip, Caden si o parte buna ce era condusa temporar de Renee. Deci se parea ca ea imi daduse medalionul pentru a ma proteja. Ryan la examinat, insa nu la atins deloc, doar la privit la gatul meu.
-E din argint pur!
-Credeam ca vampirii nu pot atinge argintul?!
-Nu toti! Doar unii... Si se pare ca si tu poti...
Ma bucuram enorm, asta era adevarul! Dar in scurt timp mi-am amintit de Jason si am inceput din nou sa plang. Cum era oare posibil sa fi murit asa? Ryan s-a ridicat de pe pat, unde stateam amndoi si a stins becul apoi mi-a spus ca are putina treaba si a iesit din camera.
*
(cateva zile mai tarziu)
Rochia neagra pe care mi-o alesesera Madyson si Daniel, pentru inmormantare fusese o rochie simpla si stransa pe corp, insa imi venea bine. Stateam in fatza oglinzii si parca priveam prin ea...
-Nu mai fi atat de... hmm... Mady incerca sa gaseasca un cuvant potrivit, insa Dany gasise deja.
-Pari MOARTA!! spuse el
-Kath! Macar zambeste un pic!
Oricat as fi vrut macar sa ma prefac mai fericita, sentimentul vinovatiei ma apasa mult mai tare. Nu vroiam nici sa mai vorbesc deoarece simteam un nod in gat si stiam ca aveam o voce ragusita si fara viatza. Daniel se plimba de colo-colo cat de rapid putea, facand curatenie in camera de hotel si impachetand cateva lucruri. Ryan il gasise pe unchiul lui Mady cu o zi in urma, si il dusese in sigurantza acasa, iar acum se ocupau impreuna de ultimele detalii ale inmormantarii.
In acea zi trebuia sa ma despart de Madyson pentru todeauna si la fel, de aminitirea lui Jason. Trebuia sa plec pe noul meu drum, intr-o noua viatza mult mai aventuroasa de cat cea de pana acum, alaturi de Daniel si Ryan.
-Oamenii mor tot timpul! a spus Dany incercand sa-mi mai ridice moralul atunci cand ne-am urcat impreuna cu Mady in masina.
Dar el nu trebuia sa moara inca!! Eu trebuia! as fi vrut sa ii spun dar m-am abtinut. Drumul catre cimitir a parut ca dureaza secole, fiecare loc amintindu-mi de cele petrecute. Cand am trecut pe langa locul accidentului am simtit ca sunt din nou acolo, auzind in cap cuvintele lui Jason: " Nu ma omoara ei asa usor!" Vedeam parca masina turtita, ma vedeam pe mine confuza si ametita de impact, salvand-o doar pe Mady. Daca puteam sa dau timpul inapoi! Macar daca l-as fi scos din masina... Macar daca strigam dupa ajutor...
Cand am ajuns la cimitir am simtit din nou impulsul de a plange, de a tipa, de a fugi de toti, de a ma elibera de acea durere cumva... In schimb de data asta am asistat la slujba facand numai miscari mecanice si lipsite de gratie. Eram poate inca in stare de soc, poate ca o luam razna, sau poate nu mai eram constienta de nimic. Cert e ca pe de-o parte simteam ca sunt ca un elefant in vitrina cu portelanuri, deoarece m-ai mult ii incurcam pe cei din jur.
Atunci cand mi-a venit randul, m-am apropiat de sicriu si am lasat sa-mi cada trandafirii alb-galbui din mana acolo... Dar ca sa se termine tot cu ciudatenii si acest episod al vietii mele... In momentul in care mana mea a atins marginea rece a sicriului,
lumea din jur
a inghetzat!
Nu simteam decat ca sunt eu si sicriul acolo, separata de spatiu si timp, blocata undeva la mijloc. Ii vedeam pe ceilalti oameni stand nemiscati pe un fundal grii si nu auzeam nici o voce sau vreun sunet.
-Esti mult prea sensibila!
Rectific! Nu auzisem nici o voce sau vreun sunet pana atunci...
-Chiar nu stii nimic despre viatza copilo?! era vocea lui Jason. S-a intamplat sa mor... asta imi fusese destinul cu multi ani in urma, dar uite ca Dumnezeu a vrut sa imi mai amane moartea, astfel incat sa am un rost! Te-am salvat pe tine si pe Madyson! Tot nu pricepi?
Il vedeam acum stand langa mine si tremuram. Culorile din jurul nostru disparusera fiind transformate in noantze de negru, grii si alb. Pana si trandafirii cei pusesem in sicriu erau acum negrii...
-Esti doar o fantasma nu? Sau am inebunit deabinelea?am intrebat stapanindu-mi lacrimile
-Poti sa-mi spui cum vrei, cred ca spirit suna cel mai bine... in fine, nu ai inebunit, iar eu chiar am murit! Sa stii ca nu a fost vina ta! Si chiar ma enervezi daca te mai invinovatesti! Eu ti-am spus sa pleci, ca daca era dupa tine stateai ca proasta sa ma "salvezi" si muream toti trei! Pff... hai pa!
Asta da sfarsit!... Totul in jurul meu si-a recapatat culoarea si sunetul de parca nu se intamplase nimic. Si poate ca nu fusese decat o aberatie creata de stresul din capul meu ceea ce tocmai se intamplase... Oricum o fi fost m-am simtit mult mai bine apoi.
Cutia din lemn maroniu a fost coborata intr-un final in groapa si lumea a inceput sa se indeparteze. Jason murise si nu aveam cum sa schimb asta, oricat de mult imi doream.
Candva voi muri si eu, pentru ca asa este normal! Poate, daca voi fi destul de buna, voi ajunge in Rai si te voi gasi pe acolo, salvand alte vieti, sau luptandu-te cu vampirii... Asta daca pentru creaturile ca mine mai este loc acolo... Sper sa fie, pentru ca imi doresc sa iti spun cat de mult ma bucur ca te-am cunoscut... Iarta-ma daca si atunci te voi enerva cu lipsa mea de stiintza...
Mi-am spus asta in gand privind cum mormantul ii este acoperit de pamant si am inceput sa alerg ca sa ii prind pe restul din urma. Ryan a zambit cand a observat ca devenisem mai zambitoare si ma luat de mana. Era timpul se ne despartim si de Madyson si Paul Danvis, insa am observat ceva ciudat pe fatza fetei.
-Nu! a spus ea uitandu-se atat la noi, vampirii, cat si la unchiul ei. Nu vreau!
-Ce nu vrei? a intrebat Paul ridicandu-si sprancenele.
-Asta! il privea acum numai pe el. Vreau sa... sa stau cu ei! Fiindca aici in orasul asta este prea multa suferintza! Vreau sa incep o altfel de viatza, chiar daca ar putea fi extrem de periculos! Te rog unchiule, asta imi doresc!
Madyson vorbise hotarata si serioasa. Nu conta ca era doar un copil, pentru ca era mult mai isteatza de atat. Nu multi si-ar fi dat seama de firea acestei fete, insa eu credeam in ea, asa ca l-am privit pe Paul in ochi. Doamne! Te rog, fa sa mearga!
-Domnule Danvis! am spus, si am simtit cum mintile noastre se leaga. Madyson este foarte matura si noi vom avea grija de ea... . Va rog sa o lasa-ti sa vina cu noi...incepeam sa-i citesc gandurile, ceea ce ma facea sa am mai multa incredere ca aveam sa reusesc.
-Ce faci? sopti Daniel apasat.
Nu l-am luat in seama, dar am incercat sa-i transmit lui Paul ganduri ce aprobau decizia fetei. Il priveam fix si ma rugam sa functioneze.
Barbatul statea drept ca o stanca, ceea ce ma sperie destul de tare, insa dupa cateva momente in care incepeam sa ma indoiesc ca voi reusii a fost de acord. Am clipit si l-am eliberat din vraja, apoi am luat-o pe Madyson in brate, fericita.
-Sunt impresionat! a recunoscut Ryan pornind masina. Nu credeam ca un vampir incepator ar putea sa constranga pe cineva atat de repede si de usor.
-Nici eu nu credeam... am murmurat de pe bancheta din spate.
-Si totusi cum ai reusit? intreba Daniel intorcandu-si capul spre mine.
-Nu stiu, instinctul de vampir, cred! am spus chicotind.
-Chiar crezi ca a fost o idee buna, totusi? vocea lui Daniel avea o tonalitate serioasa. Nu vreau sa te supar Mady, dar viatza asta nu e facuta pentru tine, crede-ma!
-Dean!
Ryan ii arunca o privire rece si scurta, apoi continua sa fie atent la drum.
-Vom avea grija de ea! spuse, asemeni unui print ce vrea ca hotararile lui sa fie litera de lege. Oricum si Mark e om si nu a patit nimic pana acum.
-Mark are 15! suiera Daniel.
-Dean! Am spus ca o sa vina cu noi..
-Si Cleo? Daca se intoarce scorpia, stii ce crize va face!
-Nu ii mai spune "scorpie"!! Cleo nu se intoarce decat peste 4-5 luni, iar atunci o sa inteleaga!
Daniel dadu sa-l contrazica, insa Ryan continua:
-Totul o sa fie bine, stai calm!
Eu si Mady ne uitam la ei si le ascultam discutia fara sa mai spunem altceva. Acum eram total pe dinafara, fiindca noi nici nu stiam unde aveam sa mergem. Ryan a oprit la aeroport, unde am coborat. I-a dat apoi cheile unui domn si i-a spus ceva apoi ne-a condus printr-o intrare a angajatilor intr-un birou.
Un baiat de cam 20 de ani se intampina acolo. Purta ochelari de vedere si ne zambea.
-Am terminat, deja baieti! spuse punand pe birou un dosar.
Ryan zambii si il ridica apoi se uita prin el.
-Esti un geniu! remarca Dany tragand cu ochiul.
-Multumesc, stiam! Si vezi ca ti-am facut doua pasapoarte de rezerva! Nu mai vrem accidente, bine?
Daniel murmura ceva, iar Ryan incepu sa rada admirandu-i totusi si el munca baiatului.
-Uitati-va actele, fetelor! spuse Daniel dandu-mi si mie dosarul.
Am gasit acolo o carte de identitate, un pasaport si o carte de credit cu numele: Katherinne Anne Miller si un pasaport pe numele lui Madyson. Pozele erau facute de Daniel cu doua zile in urma, iar amnandoua aratam triste si suparate.
-Iti place numele "Miller"? ma intreba Ryan.
-Da, tu l-ai ales?
-Ihi! A! Am uitat sa vi-l prezint pe Oliver! spuse tragandu-l pe baiat mai aproape. El este geniul nostru in materie de tehnologie de ultima ora. Poate sa faca orice! Sparge coduri, parole, acceseaza conturi si mai ne face si acte false. Nici un heckaer nu-l bate!
-Si ne sterge mereu cazierele! completa Dany. Bine, bine, cazierele mele...
-Si ii recuperez de fiecare data permisul! se complimenta Oliver razand. Dar apropo de permis, m-ai mult ca sigur, el a constrans profesorul de la scoala de soferi ca sa-l primeasca!
Daniel zambii diabolic si soptii ceva de genu "Nici n-aveti idee!".
-Deci si tu esti vampir? am intrebat pana la urma.
-Nici vorba de asa ceva! Dar, e cam complicat... in fine ai putea spune ca e un demon, sau vrajitor, sau asa ceva, incepu sa explice Dany. El poate sa controleze orice chestie care se leaga de curentul electic... ma rog, e destul de complicat!
-Cu alte cuvinte Daniel incearca sa spuna ca puterile mele sunt exact ceea ce ma caracterizeaza cel mai bine. Sa spunem ca de exemplu pot sa ma joc cu becurile din cladire c-am asa! spuse el si deodata lumina din incapere se stinse apoi se aprinse la loc. Dar, continua el, puterile mele sunt destul de limitate, in ciuda faptului ca pot sa navighez pe un calculator desi stau la 20 de metrii distantza de el. Este nevoie de vizualizare si concentrare....
-E complicat! am spus eu.
Discutia aceea a mai durat destul de putin timp, caci avionul cu care urma sa plecam decola in 20 de minute, asa ca Ryan a mai verificat o data actele si biletele.
-Urmatoarea oprire, New York! spuse Daniel asezandu-se la locul lui.
-N-am mai fost pana acum cu avionul niciodata! recunoscu Madyson plimbandu-se prin tot compartimentul. E grozav!
-Clasa I! Normal ca e grozav! spuse razand Daniel.
Trebuia sa recunosc, clasa I chiar insemna lux-ul suprem! Canapele, televizoare cu ecran plat, mese, servire, mai ceva ca la room-service si baile... Nu mai vorbesc si de luxul acela...
Totul era perfect, insa in acea clipa ma simteam oarecum obosita si mi-as fi dorit sa ma culc. M-am asezat deci, langa Ryan, pe o canapea de la fereastra si am inceput sa ma joc cu cartea de credit. In scurt timp avionul a decolat si am inceput sa ma uit pe fereastra la imaginea panoramica pe care o aveam. Era frumos sa privesc cum fiecare constructie devenea din ce in ce mai mica pana cand incepea sa-mi fie imposibil sa mai disting ceea ce era la sol. Era un sentiment placut si nu imi era deloc teama de acea inaltime la care ne alfam. Ba din contra! Ma atragea...
-Tie sete? intreba Ryan luand meniul de pe masa.
-Nu chiar..
-Nu ma refeream la o bautura obisnuita! spuse el zambind.
-La ce te gandesti? am intrebat, sperand sa nu ma trezesc cu unul dintre pasageri pe post de cina.
Ryan se ridica si merse pana la un mini-frigider de langa fotoliul pe care statea Daniel. Lua ceva dinnauntru, apoi se intoarse la mine. Aseza pe masa o sticla cu vin, apoi o alta, dar fara eticheta. Era clar ce continea cea dea doua.
-Am observat ca tie foamne... Si nu vrem accidente ok? spuse el punand in cele doua pahare de pe masa, atat vin cat si sange...
-Nu imi este foame sunt doar obosita...
Nici nu apucasem sa spun bine intreaga propozitie, caci instinctul meu de vampir a luat-o razna. Simteam mirosul sangelui... si nu ma mai puteam abtine. Coltii mi-au iesit la iveala si mi-am pus ambele maini la gura, speriata.
-Bea! ma indemna Ryan oferindu-mi un pahar.
Partea rationala, partea umana din mine nu dorea, insa cea vampirica... ei bine ea a castigat. Am baut pe nerasuflate, iar Ryan mi-a mai pus un pahar insa doar de sange. El a baut incet, cu miscari m-ai gratioase, si nu m-am putut oprii sa nu-l compar in mintea mea tot cu un printz din basme, mult prea dragutz ca sa fie adevarat.
Coltii mi s-au retras, insa o pofta nebuna ma facea sa-mi doresc si restul sticlei. Acum intelegeam de ce vampirii erau asa. Ma simteam in stare sa omor orice om pentru a face rost de lichidul acela dulce si irezistibil. Eu nu sunt asa!!! tipa o voce speriata si stinghera din mine. Deveneam un monstru, unul adevarat, nu deveneam ceea ce era Ryan... El se putea abtine, el putea sa lase deoparte instinctele acelea animalice. Era calm si bun, in schimb eu eram altfel.. Eram oare ca Henry?
-Katherinne! Calmeaza-te, te rog! spuse el vazandu-ma cu mainile inclestate in cap.
-Eu nu sunt asa!
In mintea mea tipasem acele cuvinte, insa in realitate abia le soptisem. Ryan mi-a pus o mana pe frunte si mi-a dat suvitele de par la o parte de pe fatza. Imi tineam ochii inchisi si incepusem sa plang, nereusind sa-mi controlez altfel nebunia.
-Ce mi se intampla? am intrebat deschizand ochii, ingrozita.
-Respira Kath! Iti explic dupa ce te calmezi!
Ryan mi-a mai dat un pahar, pe care l-am golit imediat, apoi mi-a zambit. Reusisem sa ma calmez intr-un fel sau altul, iar acum eram in bratele lui.
-Vezi tu, sangele este mai puternic decat pare.... Vampirii incepatori au nevoie de ani ca sa invetze cum sa-si controleze setea, unii nu reusesc niciodata...
-Adica eu nu voi...
-Nu la tine ma refeream! spuse el mangaindu-mi parul. Tu esti diferita! Ai un control extraordinar si o ratiune puternica.
-CONTROL? RATIUNE? Nu prea cred Ry.. uitate la mine!
Nu mai plangeam, insa simteam ca ochii ma ustura foarte tare, iar dintii incercau sa se transforme in colti.
-Atunci cand un un om devine vampir, isi pierde intreaga ratiune, si practic inebuneste. Nici nu-ti inchipui prin ce chinuri groaznice trece! Simte sangele aflat la kilometri, vaneaza orice, devine un... un...
-Monstru! am completat eu.
-Exact! Tu ai fost asa? Ai simtit ca trebuie sa omori si ai inebunit imediat ce te-am transformat? Fi serioasa! Nici nu ai vrut sa bei sangele pe care ti la dat Dany! Ai stat langa Madyson si nu ai incercat nici o clipa sa o ataci!
-Ryan adica eu puteam s-o ranesc pe Mady?
Simteam o groaza in mine si o teama ciudata... Ma temeam de mine! As fi putut s-o ranesc...
-Nu ai facut-o! Si nici nu o s-o faci! Fiindca esti diferita! Intelegi? Am sa te invatz sa te controlezi mult mai bine cand ajungem la NewYork... Promit! Acum as vrea sa vezi ceva!
Ma luat de mana si m-a dus in baie. Eram confuza si chiar nu intelegeam nimic, insa Ryan era dornic sa ma ajute.
-Uita-te in oglinda! ma indemna.
-Daca ma uit, n-o sa-mi vad reflexia? am intrebat nedorind sa se intample asa ceva.
-Nu fi prostutza! Uita-te!
M-am apropiat incet de oglinda si m-am vazut tot pe mine. Eram imbracata in acea rochie neagra, simpla, cu parul brunet cu noantze de roscat, cu buzele la fel de rosii ca de obicei, insa...
-Ochii mei! Ryan!
Nu erau ochii mei caprui.. Acestia erau rosii. ROSII ca SANGELE! Nuuuu!!!!
-Priveste mai atent! Hai...
M-am apropiat de oglinda m-ai mult, si m-ai mult. Aveam ochii la fel de mari ca inainte, erau la fel, insa aveau doar o alta noantza. Vedeam in ei curaj, teama, si totusiin mod ciudat, iar curaj. Si daca examinam mai atent acea culoare, realizam ca nu era maroniul rosiatic al vampirilor obisnuiti, ci rosul acela perfect... Ca ochii lui Ryan!
-Ai vazut? Nu ai privirea de gheatza, de rau! Esti diferita! Esti buna, si nu vei rani decat daca va trebui!
-De cand am ochii asa? Madyson i-a vazut? O sa ramana asa mereu? De dimineatza puteam sa jur ca erau caprui!
-Stai calma! Este efectul sangelui. Clipeste si doreste-ti sa fie caprui!
Am inchis ochii si m-am concentrat pe noantza lor. M-am uitat, apoi in oglinda.. tot rosii. Mai incearca o data... Si am mai incercat, insa m-am eliberat mai intai de orice gand, apoi mi-am spus ca vreau ca ochii sa-mi revina la culoare initiala.
-Am reusit! am spus fericita privindu-mi reflexia.
-Bravo! Acum gandeste-te la sange, m-ai ai pofta? Sincer...
-Da! Dar ma pot abtine!
-Esti sigura?
-Nu stiu...
-Atata timp cat nimeni nu se va rani, cand esti prin preajma, sau nu vei vedea sange, o sa fie bine. Totusi daca va exista pericolul asta, incearca sa te indepartezi, pentru moment. Acum ar trebui sa ne intoarcem...
Am clatinat afirmativ din cap, si am iesit impreuna din baie.
*
Avionul a aterizat noaptea, in New York, iar Madyson era deja adormita. Ryan a luat-o in brate, iar Daniel a luat cele doua valize pe care le avusesera cei doi.
-Maine mergem la mall! ma anuntza Daniel avand din nou un zambet semi diabolic pe fatza.
-Stiu ca voi regreta ca intreb, dar de ce? am spus privindu-l suspicioasa
-Pentru ca voi doua nu prea aveti haine... Si trebuie sa facem cumparaturi! Deci mergem la mall, asa cum fac si oamenii!
As fi vrut sa le spun ca imi pare rau ca ii deranjam atat, insa m-am multumit sa dau din umeri si sa-i urmez pe baieti afara. O masina albastru inchis ne astepta acolo. O fata iesi din ea si ne facu cu mana razand.
-Ea e Cleo? am intrebat amintindu-mi ca cei doi adusesera vorba de o fata.
-Glumesti! scuipa Daniel si injura indignat. Cum ar putea crede cineva ca ea e zgripturoaica aia??
Ryan ridica dintr-o spranceana, abtinandu-se totusi sa izbucneasca in ras.
-Ea e Victoria sau Vivien Coupe! Poti sa ii spui Viki! E foarte dragutza o sa vezi! imi spuse Ryan in timp ce ne apropiam de ea.
-Cum adica Victoria sau Vivien? am intrebat neintelegand
-Poi are doua nume... In lumea vampirilor vei mai intalni asta. Ei bine, ea a vrut sa-si schimbe numele in Vivien, insa la pastrat si pe Victoria.. In acte apare cu numele Vivien Coupe, dar poti sa-i spui si Victoria... Noi ii spunem simplu Viki.
-Pot sa-mi schimb numele?
-Daca vrei, da! Insa mie imi place numele tau asa...
Am zambit fara sa realizez, fericita. Adevarul era ca imi placea cum suna numele Katherinne Anne... A! Am uitat... Katherinne Anne Miller. "Miller"
-Bu-na! spuse Viki facandu-ne cu ochiul. Hai urcati... Dar eu conduc! Sa fie clar, nu mai vrem probleme! il privii cu subinteles pe Daniel apoi urca pe locul soferului. Deci tu trebuie sa fi Katerina.. a spus aruncandu-mi o privire zambareatza.
-Iii... Dap...
-Eu's Viki! Bine ai venit! Si fetitza... Cine e? intreba ea.
-Madyson! am spus absenta, apoi m-am intors catre Ryan si i-am soptit... Care e faza cu Daniel? De ce toti ii spun ceva despreaccidente si chestii de-astea?
-Poveste lunga... Sa spunem doar ca baiatu asta s baga in belele si atunci cand nu este nevoie...
Tot drumul cu masina l-am pus pe Ryan sa-mi povesteasca despre prostiile pe care le facea Daniel ceea ce il inebunea pe blond si o amuza pe Viki, iar pe mine ma intriga. Ryan povestea despre condusul agresiv al blondului, despre certurile cu politistii, despre farsele facute in licee, despre droguri si despre alte infractiuni amuzante.
Viki a oprit intr-un final masina langa o vila impresionanta dintr-un cartier al orasului.
-Casa dulce casa! a strigat Daniel deschizand poarta.
-Sa mergem! ne-a spus Ryan mie si lui Madyson care abia se trezise.
-Aici vom locui? am intrebat in cor amndoua.
-Exact! a spus Ryan conducandu-ne in curte.
Casa aceea, care era de fapt o vila, era imensa... Era o constructie care imbina modernul cu stilul victorian, avand o culoare maronie. Toata curtea era plina de copaci batrani si inalti, dar si de alte obiecte de decor cum ar fi fantani, leagane-barcutza, cateva foisoare si niste statui albe ciudate. Semanau cu cele grecesti ce reprezentau zei si zeite, insa erau infricosatoare. Il urmam pe Ryan, insa aveam impresia ca statuile acelea ne urmareau. Ryan m-a dus apoi la un tur complet al casei.
Era de neinchipuit acel loc! O piscina exterioara, una interioara cu apa vesnic calda, o biblioteca enorma, multe, multe camere si bai, o camera de fitness, una de antrenament pentru vampiri, o camera mai mica, frigorifica, la subsol unde se tinea reverva de sange, si multe altele. Casa avea si un sistem de protectie impenetrabil, mai ceva ca o fortareatza, cateva camere audio-video, coduri de securitate si ambrenta a degetului aratator, la anumite incaperi si tot tacamul. Sa nu mai vorbesc ca toate geamurile aveau protectie UV, <- ceea ce, abia aflasem , insemna ca niciun vampir normal nu se va praji daca sta langa fereastra...->.
Fara alte cuvinte, casa aia era grozava!!! Nu! Grozava era putin spus... Era visul oricui sa locuiasca acolo!!!
|
|
